Preparate tradiționale vor fi gatite în scop caritabil la Sarbatoarea Recoltei
Așa cum v-am informat, în perioada 27-29 septembrie, la Mioveni va avea loc „Sarbatoarea Recoltei pe Valea Argeșelului”, Târgul meșterilor populari” și, o noutate
în acest an, ”Festivalul Național al Prazului”.
Festivalul Național al Prazului” aduce muzica, joc și obiceiuri populare, care vor condimenta arta culinara a unor maeștrii bucatari, conduși de Master chef Radu Zarnescu. Aceștia vor pregati live preparate tradiționale din bucataria româneasca și internaționala cu praz.
Toate preparatele gatite vor costa 10 lei, iar banii strânși vor merge catre un caz umanitar.
Este vorba de cazul Irinei Maria Aldea, care este o fetița de 14 ani, foarte talentata, ce sufera de trombofilie severa cu deficit de factor V Leiden.
Tratamentul pentru aceasta afecțiune se ridica la 10.000 de euro o data la trei luni, suma pe care parinții nu și-o mai pot permite.
Deschiderea manifestarilor va avea loc vineri, 27 septembrie, ora 17.00, urmata de un spectacol folcloric cu ”Ansamblul Plaieșii”, din Chișinau și cu artiști locali.
Sâmbata, de la ora 16.00, vor fi demonstrații culinare, în cadrul “Festivalului național al prazului”, iar seara pe scena vor urca artiști locali și Corul din localitatea Epidavros, Grecia, ”Progressive Movement Choir”.
Duminica, tot de la ora 16.00, vor avea loc demonstrații culinare, urmate de spectacole folclorice, susținute de artiști locali și de Valeria Arnautu.
Organizatori - Primaria Orașului, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni.
< Anterior | Următor > |
---|